uite-i pe ai mei! tata și mama pe motocicletă la o nuntă. ce frumos era tata și ce cravată pictată de mînă avea, cu o balerină în radial blur; dacă mai trăia cu siguranță juca în top gun. eh! s-a dus la cinzeci și patru de ani. bătrîn! m-am gîndit atunci. de fapt eram eu mult prea tînăr – un buzunar în care nu ai băgat mîna încă, o gaică fără haină. mama nu a avut timp să-l jelească pentru că a zăcut în pat moartă de beată. în fine, din cînd în cînd se mai ducea prin vie să urineze din picioare. peste zece ani a plecat și ea. de data asta s-a îmbătat frate-miu. la cîteva luni avea să-i cadă și lui așteptarea pe piept sub un puiet de brad. încă nu cunoscuse femeia. eu nu am apucat să mă îmbăt a trebuit să rămîn treaz ca să-i îngrop pe toți.
mîndru de ghetele mele din piele și cu dorința ca măcar o dată domnul dumnezeul meu să mă întrebe ce mai fac și nu ce visez. dacă m-ar fi întrebat ce vreau să mă fac cînd voi fi mare aș fi răspuns fără tăgadă – pionier Doamne și dacă poți, să-mi dai și un inel din acela translucid.
încă mai aproape de brațul mamei decît de respirația Porumbiței, Ioana și Ileana mult de-a stînga mea, necredincioasele…
oricum le-am iubit pe toate trei. dar pe Porumbița cel mai mult. pentru că deși era om ca mine, ca tine, Porumbița putea să zboare. după ce m-am iubit cu ea în podul casei mele, Porumbița a căzut din înalt și a murit. aveam șapte ani și am plîns – vezi porumbițo vezi, ai zis ca dacă ne iubim nu o să rămîi grea!
Altaiyr's blog - cartierul de nord 
ce te asemeni cu tatal tau la trasaturi!
Destul de cinica ironia ta. Face, totusi, savuroasa expunerea.
ps
Pe harta asta a Gorjului iarasi nu apare satul alor mei: Valea lu’ Caine (Gilort). Sa nu fi aflat lumea cat de important e pustiu?:)
Dan Tristian,
cred că nu fac o confuzie, am un volum de poezii semnat de tine. o copertă sobră, elegantă și versuri pe măsură (dacă nu ne lăudăm noi între noi oltenii atunci cine?)
deși sună a clișeu, lumea este mică, nu? cunosc Valea Cîinelui! de la mine din curte, de la Șipot, se vede Capul Dealului și cînd eram mic mă întrebam mereu, oare ce este dincolo de dealul acela? mergeam la Gilort la scaldă dar încă nu îndrăzneam să trec dincolo de sălciile dinspre voi.
mai tîrziu verișoara mea Titina (terente și titina?) s-a căsătorit acolo și mergeam des la Capul Dealului. profesorul meu de matematică din școala generală clasele v –viii era din Valea Cîinelui și făcea naveta la Turburea cu… bicicleta.
aseară mă gîndeam să fac o schiță a acestor locuri (într-o formă voit școlărească pentru un plus de nostalgie). dar toate la timpul lor, avem multe povestiri de la Șipot.
Alina, lumea îmi zicea – a lu’ Gheorghe sau Americanu. nici acum nu ştiu de ce Americanu.
Dincolo de salcii incepe… pustiul verde. Oameni posaci, stersi de praful de pe drum. Ai mei sunt chiar din vagauna, din Valea lu’ Caine, vreo 4-5 km pana la sosea. Capu’ Dealului e deja la buza civilizatiei:) Din gara Gilort se vedea, ca o pata, o vie, pe un deal ce constituie una din redutele satului. Pe-acolo pasteam eu caprele si citeam Giovanni Papini… Da, lumea e mica. Prea mica. Abia daca o mai observam.
nb
Nu stiu despre ce volum vorbesti. Probabil despre unul din cele negre. Alina ti l-o fi dat ca eu o tot tin in regretul de a fi scris vreodata.
Am incercat sa “comentez” “perpetuum mobile” dar, se pare, nu am voie. Cred. As fi vrut sa spun ca mi se pare geniala ideea si exclenta realizarea…
Dant, reconfortantă această stare de întoarcere la acele locuri deși recunosc sînt și ușoare accente de amărăciune.
referitor la volum așa e.
nu e nicio restricție la comentarii, probabil că widget-ul a interpretat informația eronat drept spam. așa că l-am scos. mulțumesc pentru comentarii și amintiri.