poezie

Li-lu Yo-lai

în seara asta voi muri încet
elegant cu nobleţe chiar
în timp ce tu îmi vei citi
ferparul pregătit pentru ziar

priveşte peste umărul meu
poate mai ai timp să îmi spui
ai găsit Li-lu grinda din casă
în care să-mi baţi portretul în cui?

de ce să te încerce tristeţea acum
îţi aminteşti prea bine Yo-lai
doar pe tine te-am dus
cu genunchii la gură
dimineţile în odaia de ceai

pe mine m-ai lăsat să-ţi spăl părul
parcă era o cortină embrace
şi noaptea tîrziu cu mîna pe pîntec
îţi şopteam-simt, ai rămas!

cînd sînii ţi-au fost grei de la umbre
mereu au găsit sprijin pe gură
şi buzele mele au lăsat semn
cum lasă pristolnicul pe prescură

Yo –lai Yo-lai şi Li-lu
poţi să mă cerţi dar nu cu năduf
moartea asta a mea
e doar o respiraţie adîncă
prin care spun lumii-puf puf!

acum zîmbeşte cu capul pe pernă
şi ne vom preface nu înadins
că nu eu ci candela din perete
cînd ai oftat a pîlpîit şi s-a stins

albumul genesis
ceasul slava douăzecișicinci de rubine
biletul la teatrul din grădina icoanei
-mergi tu dragul meu
mie îmi fac rău actorii, acei mincinoși sinceri-
lamele astra aparatul smena 8m
fotografiile grayscale cu tine în parcul grozăvești
casa modei și verighetele plătite din meditațiile tale la matematică, Elia-ei
-gravează pe ele un punct și o virgulă tovarășe, atît
sînt prea tînăr tovarășe pentru cuvinte
le păstrez încă în cutia cu rugăciuni-

frumos mai eram pe atunci Elia-ei
primii blugi lee și espadrilele cu talpa din cînepă împletită
țigările carpați fără filtru
gala unicef 1980, bee gees abba joan baez
și dorința ca măcar o dată domnul dumnezeul meu
să mă întrebe ce mai fac și nu ce visez
oricum, credeam că El era doar un toiag
în care se rezema lumina cînd ieșea din biserica sfinții voievozi

uneori
în drum spre tine cu tramvaiul 14, pe splai
imaginam trepte din hîrtie cerată
pe care așteptau poeții cu tocurile în bandulieră
auzisem că poeții ajung în rai
numai dacă au scris o poezie de dragoste
și poartă flori de cireș la rever

mulatre cu pleoapele coborîte – serile
cantina B ciocolata amăruie duminica, la desert
și felul cum îmi spuneai
sînt membră a uniunii studenților comuniști
nu mă săruta pe buze în văzul lumii
mai bine lasă-mă grea cu o aducere aminte
și alege-i cel mai frumos nume de fată

egrete planînd – nopțile
basmaua verde nuc părul tău tuns perie
o mie de respirații și un singur perete
hai doamna mea hai mon camarade saltă pasul
împreună am ridicat orașe
cu podul palmelor noastre am împins cerul mai sus
să facem loc pentru rugă
hai camarade, valea sălciilor e încă departe
astăzi vom cuceri și ultimul bastion din cretă
tous les deux nous avons fait des barricades
les maquis, les commandos, les embuscades
mon camarade
cîntam și cîntecul meu se auzea pînă în pavilionul de gardă

zic iar și iar
fericită ai fost tu între femei în toate zilele tale
închinarea și ceaslovul cui te-a așezat de-a stînga poetului
el te-a numit, el ți-a pus degetul pe gură
nu amăgire a trupului, mirato de genunchii tăi transparenți
nu te-am îndemnat la tăcere doar ți-am luat suspinul cu mîna
și am spus
fii tu amin-ul meu înaintea cuvîntului

versuri Vlad Turburea (altaiyr) în lectura Vandei Florea

https://altaiyr.files.wordpress.com/2010/07/povestiri-de-la-sipot1.pdf”

vedeți domnule doctor
cerul îngerilor este în vîrful degetului meu arătător
aici își fac ei înviorarea de dimineață
și un și doi și trei și patru
da domnule yes sir
și re mi mi și fa sol sol și la si si
o schimbare la față spre dreapta
o schimbare la față spre stînga
și pas de deux
pe loc și stai
scuturați aripile
apoi vin în zbor planat spre podul palmei mele

a nu doctore nu nu mă întind pe canapea
rămîn în picioare
încă mai pot să iau urma libelulei peste trestie
ori să miros prefacerea unei mantis religiosa într-un psalm
aazi aieri acînd ace ada aba așa auzi
de fapt eu nu sînt bolnav
sînt doar rămasul de mine între alunecare și zbor

a avea o vale a îngerilor numai a ta
nu e deloc ușor
trebuie să stai mereu cu mîna întinsă ca la pomană
uite așa aazi aieri acînd ace ada aba
hai domnule hai cu degetele îndoite doar o octavă
e ca și cum ai duce la buze cu palma făcută căuș
surîsul copiilor tăi

știi domnule doctor
ce dor mi se face să-mi mîngîi și eu femeia?!
aazi aieri acînd ace ada aba așa
vedeți însă mie îmi place să port femeia pe partea stîngă
cum să-ți mîngîi femeia cu mîna făcută căuș
o simplă rotire a articulației
și gata alunecarea
te trezești cu un înger în mînecă

noaptea trecută l-am visat pe Mice
cobora printre dafini
cu berbecu-n spinare
hai Mice spuneam hai
nu poți să scoți îngerii din mînecă
uite așa aazi aieri acînd ace ada aba
precum așii de treflă
îngerii au trecătorile lor
nu despre calea vieții vorbesc
nu despre calea uitării
acestea sînt dintr-o altă poveste
îți mai amintești difuzorul agățat în perete?
bună seara copii
aazi aieri acînd ace ada aba așa auzi
noapte bună copii!

alte povestiri de la Şipot

da domnule yes sir
odată m-am iubit cu Sara în podul casei mele
se întîmpla pe vremea cînd oamenii încă zburau
da, i-am văzut eu cu ochii mei!
cu treabă sau fără treabă la Şipot toţi se credeau păsări
rînduiala la zbor era aşa
luni miercuri şi vineri zburau bărbaţii
marţea joia şi sîmbăta femeile
-pentru copii cerul nu era decît o alviță
pe care Dumnezeu își punea capul ca să viseze la dulce-
duminica așterneau văzduhul pe garduri la zvîntat
şi făceau schimb de zboruri între ei

da domnule adevărat spun
mai bine eram piatră
oriunde în lume se găsește cineva care să arunce cu pietre
poate așa vedeam și eu lumea de sus
dar cine se apleacă în mijlocul drumului să ia un copil
și să arunce cu el după păsări?
-știți domnule, credeam că lumea e un lighean mare
în care macini grăunțele cu apa deja trecută-

poate e păcatul mamei mele
vedeți, mama s-a prins într-un fouetté duminica
tocmai în biserică şi chiar la cununia ei
la Isaiia dănţuieşte
s-a ridicat pînă la candelabru
și cît ai zice – în ţara orbilor închide un ochi
lumînările au mai scăzut cu trei picuri de ceară
stop cadru!
iată aici în sepia
aproape de colţul din dreapta sus
se vede cum mirarea sfinţilor o poartă pe mama
spre peretele de la răsărit

an dan dez
stăruință fără crez
zizi mani an dan dez
plutește pe aer frez
mă rugam eu
ani mani primi mini şi răsură pe măsură
cuc fără de pene
an tan tene
cristei fără cioc
ieşi din joc
tu eşti numai o floare albă de hîrtie
scuturată într-o toamnă dinaintea altarului!

pe urmă venise așa o delăsare
rar mai vedeai oameni pe cer
şi atunci cu socoteli obligaţii
bunăoară o logodnă o înmormîntare de păsări
-păsările se îngroapă în văzduh nu-i aşa tată?-
da, nimeni nu mai zbura de plăcere
acum femeile treceau peste case
în căutarea unui loc de împerechere
bărbaţii uitaseră rînduiala
şi se scăldau în ţărînă laolaltă cu brabeţii
la ce bun zborul auzeai tot mai des
dacă lucrurile se măsoară cu pasul
și nu cu bătaia de aripi?

cam pe atunci m-am iubit cu Sara în podul casei mele
nici în aer nici pe pămînt
dintr-o călimară plină cu cerneală
(ce culoare are călimara ta?)
an dan dez
ieșeau aripi frez
un copil de pică
purtat în lectică
și ca niște șoapte
trei furnici de lapte

venise îngerul la mine
fandosit în costum şi cravată
hai să te dau cu cercul pînă în mă-ta
şi să te trec ca iţa prin spată

uite! mă simt în ziua mea bună
ţi-am adus turtă dulce vată de zahăr
şi-o coroniţă din flori de răsură
dacă e grea pentru creştetul tău
îl scot pe tac’tu din rai pe poarta din dos
să–ţi ridice capul cu o sărutare pe gură

astăzi ai liber la cer pînă unde vrei tu
ai putea ademeni sfinţii cu acadele
sau să te uiţi pe furiş
în dulapul de haine al lui Dumnezeu
oare purta cînd era mic
pantaloni scurţi cu bretele?

dacă mai rămîne ceva din tine pe stoc
te dau cu cercul pînă în mă-ta
să-ţi întindă trupul pe sticla de lampă numărul cinci
şi să te cîrpească la loc

mergeam amîndoi pe Popa Tatu
erai la fel de mică, zgribulită în tăcerea ta
apoi mi-ai arătat o casă veche cu o firmă de avocat
Iamandi & asociaţii
uite dragul meu dacă ai fi tu soțul meu aici aș vrea să trăiesc cu tine
seara aș uda florile fredonînd ceva atît de ușor încît ai crede
că sînt paşii lui Dumnezeu printre răzoare
fireşte, mă alint doar nu vei crede că Dumnezeu
va călca în curtea noastră doar să asculte
cum am căutat prin tîrgurile de vechituri o stropitoare de alamă
da, m-aș alinta poate chiar aş plînge ah! nu prea mult
atît cît să audă vecinii – fericită e femeia care plînge în braţele bărbatului ei
cînd se desface primăvara cu confeti peste grădină

un patrulater frustrat
ce cap pătrat!
mofluz
cu un unghi de vedere obtuz,
prins de asfalt în colţuri
cu bolţuri,
sătul să fie jucat în picioare
de domni doamne şi domnişoare
-e drept că la acestea din urmă
mai trăgea cu ochiul între picioare
însă chiar dacă are savoare
se compară o crăpătură
cu o privire de sus care să-ţi dea
prestanţă, statură?-
reflecta la viaţa asta mizeră
cînd dintr-o dată iată o sferă
din tafta pasmanterie brocard
venind pe bulevard
-o figură geometrică atentă la detalii
s-ar fi jurat pe diagonale
că sfera are gust de migdale-

la o aşa apariţie
fermecătoare prin definiţie
patrulaterul plin de simţire
săltă în buloane trei spire
atît cît îi permise o piuliţă
geloasă pe euclidiana pipiţă
pe trotuar
trecătorii sîsîiră ca un samovar
şinele de tramvai din staţie
se ridicară de pe traverse cu graţie
pe poante
apoi trosniră la joante
traversele din beton
încuviinţară şi ele cu un like
de bonton
un pepene galben insipid
ca un selenoid
se ofili şi mai tare
şi invidios trase cu sîmburi
într-un chioşc de ziare
o roată de bicicletă
biată subretă!
se dezbrăcă de spiţe şi anvelopă
apoi se revoltă public în pielea goală
sînt eu oare ovală?
vreau răspuns cu antet
semnătură ştampile
îndată
păi spune şi tu fată
de cînd e cercul ruda săracă
a unei amărîte de()bile?

patrulaterul, surd
la aceste istericale
îşi umflă pieptul din fontă
pe care scria embosat
Bucureşti, uzinele comunale
şi zise:
ia uite ce formă rotundă plinuţă
şi se dă de-a dura, doamne ce fîţă!
sfîntă cuminecătură
sferă tu chiar eşti o figură!
pînă şi sfinţii ar coborî de pe pereţi
să te rostogolească prin naos
fără repaos
iar Arhimede ar trebui
să îşi ceară iertare
că a fost mîndru
cînd te-a înscris în cilindru
hai sfero
-pune tu accentul corect
acum cînd mă jur pe Cicero-
îmi placi
nu o considera indolenţă
aş vrea să intru în zona ta de influenţă

de emoţie sfera se încurcă
într-un releu GSM
şi făcu feţe feţe
parcă avea eritem
uite te cred
hai să ne întîlnim deseară
pe axa Zed
spuse calin

jos pe trotuar se auzi un suspin
şi de la o lacrimă sau cine ştie
poate de la o refulare
din canalizare
pe capacul chinuit de angină
înfloriră sfere mici de rugină

comentarii:
versuri de Vlad Turburea în lectura Silviei Bitere
https://altaiyr.files.wordpress.com/2010/07/terapie.pdf

orbul avea o școală de caligrafie
un fel de pensiune
unde plata se făcea în cerneluri
mai cu seamă albastru ceruleum
aici veneau toamna
tinere domnișoare nevrotice
și cu dare de mînă
să se vindece de prea mult văz
odicolon odolean scriau ele
pe perdelele înfoiate de vînt
olandă olandină
opal opalin opalescent
scriau dintr-o singură trecere penițele de alabastru
și cu fiecare cuvînt
litera O era tot mai rotundă
marea tot mai aproape de ochi

seara
cînd lemnul de plută albă lumina veranda
tinerele domnișoare repetau scrisul de mînă
pe urzeala cămășilor de noapte
odicolon odolean oleandru olint
și cu fiecare cuvînt
litera O aducea tot mai mult
cu o pleoapă lăsată

la ceasul acela
orbul cobora pe plajă
și din întîmplare i se părea că aude lumea
atunci o desena pe nisip
cu vîrful degetului arătător
locul cel mai de sus din care vedea el lucrurile
iată spunea
arătînd o cochilie de scoică
aici
peste drum de imprimeria națională de sunete
am băut primul meu ceai cu o fată
așa mirosea ea a uitare
încît i-am spus pe nume de două ori
Ksatriya-Ksatriya

dincoace e mansarda
în care nu am apucat să ne iubim
lecțiile de mers pentru păpuși
ne ocupau tot timpul
priviți!
și orbul încerca să ridice din semne
o scară în aer
mereu însă la ultima treaptă
mîna i se lovea de cîte un pescăruș

uneori
brațele lui se întindeau peste valuri
și dintr-o dată se încurcau cerurile!
de așa mirare că ploaia vine de jos
orbul visa cu ochii deschiși
la duminica Tomii

comentarii:

Versuri de Vlad Turburea în lectura Alinei Manole (mama cenaclului “Virtualia”, Iași)

https://altaiyr.files.wordpress.com/2010/07/toamna-la-tg_jiu.pdf

Mice venea în gară la toate trenurile
el nu aștepta oameni
el aștepta să le vină numele
cînd mi-au trecut la cap linia de unire
semnul celor fără anotimp
Mice și-a trimis umbra pe peron
umbra lui Mice nu era o umbră oarecare
altfel nu ar fi stat în ploaie
îmbrăcată în haine de sare
da umbra lui nu era o simplă mască overlay
avea ștaif avea detalii
bunăoară floarea de salcîm
în buzunarul de la piept
ori ceasul de la mînă
cu care își măsura trăirea pe caldarîm

ne-am strîns în brațe
ne-am bucurat un pic cu tristețe
haina umbrei începuse
să se topească pe la mîneci
îi vedeam deja butonii din sticlă de la cămașă
floarea de salcîm era acum
doar o batistă de primăvară
destrămată la colțuri de atîta la revedere
stai spunea umbra
stai să-mi dau ceasul înapoi
vezi în ultima vreme
mă trec așa de repede așa de repede
nu cunoști tu un doctor de umbre
aici mi-au spus să merg în țările calde

am tras umbra mai la lumină
sub un felinar
hai să-ți văd albul ochilor
– bună seara domnule Mice a spus o femeie
ce își lua adio de la rochia-i de fată
perdea la fereastra unui vagon
îndrăgostiții se legau de ceață
cu trupurile lor subțiri
se lăsau duși unde-i mîna sărutul
Brîncuși tocmai aștepta un transport de piatră
la linia doi
în lipsă cioplea un stîlp de casă pe ilic –

dar nu ai nimic am mințit
albul ochilor albul ochilor e
în albul ochilor se citesc cel mai bine
nuanțele de gri
ai și culoare-n obraji
ce umbră mai are culoare
în ziua de azi?
și apoi o umbră se caută la doctor
numai prin stăpînul ei
pe el îl pun la raze
pe el îl apasă pe piept
el deschide gura
a mic de mînă
a mare de tipar
a mic de mînă
a mare de tipar

vai s-a jeluit umbra vai mie
nu ai aflat?
o tu chiar nu ai aflat!
eu pe mine ție mă dau
acum și-n toamna toamnelor amin
Mice e la masa tăcerii
așteaptă cuvîntul

iertarea după Simion

nu vreau să mă iubești femeie
nu te apropia de mine îți spun
pentru că îți voi lua respirația
cu zbaterea pleoapei mele
și te voi osîndi la suspin
mai bine hai să jucăm uitarea pe porunci
-fiu fiu fiu! auzi tu cum se aștern cerurile peste noi
ca dunele de nisip?-
ai timp cît să duci pristolnicul la buze
și să împarți o prescură
apoi te voi trece cu roșu în calendar
și te voi numi
sfînta mucenica prea făcătoarea de tăcere

aşteptarea după Simion

poate tinereţea îmi e o toamnă timpurie
poate prea repede am mers fără să privesc îndărăt
grabnic mi-am lepădat de pe frunte coroniţele de premiant
cu osîrdie am crezut că orice uşă deschisă
e o risipă de respiraţie şi nu un semn de întrebare
şi mai ales n-am ştiut să cinstesc moartea tatălui meu
punînd înainte iubirea faţă de femeia mea

acum ştiu
şi vă spun şi vouă
încălţările pîinea şi apa nu sînt pentru drum
cămaşa pe care o îmbrac astăzi
nu se vrea acoperămînt cărnii mele
ele sînt daruri pe care Domnul nu le-a primit niciodată

da, eu ştiu
semnul care dă sens mişcării este aşteptarea
iată de ce singurul popas la care am rîvnit
contemplare şi judecată deopotrivă
a fost în afara trupului
îmi zic şi vă spun iar şi vouă
nu mama mea m-a născut
ea a fost doar o închipuire a lui Dumnezeu
un pretext de a mă chema pe mine în faţa lui
să mă certe pentru toate poemele scrise în gînd

timidă umbra ta de fată

femeie ce anahorete
cu drag de sine și haihui
s-a pus aseară în perete
și te-a făcut să ieși din cui

erai un gînd și o cădere
o mia prea albă fără vină
pășind spre locul de tăiere
cu gîtul secerai lumină

tristețea se trecea prin mine
ca o urzeală printr-o spată
foșnea prelung în crinoline
timidă umbra ta de fată

păream o pasăre de cretă
cu stări adînci de migratoare
și o dorință desuetă
să-ți pun țărînă sub picioare

și dintr-o dată mi se mi se
de zbor și de alunecare
dar cineva de sus îmi zise
să ies mai bine din visare
un șarpe lung la drumul mare

versuri de Vlad Turburea în lectura lui Dragoș Cuzuban
https://altaiyr.files.wordpress.com/2010/07/amintiri-despre-ingeri3.pdf
tata mergea în fiecare sîmbătă
la înger la masă
mereu îmi aducea
şi mie
pe la chindie
cîte ceva
şi mai ales alviţă din cer
făcută de îngereasă

voluta unei scînteie
ce scăpăra de sus pînă jos
era această alviţă
muşcam din ea
uite aşa
pînă la pixel
şi-mi curgea lumina
pe bărbie vîrtos

uneori venea şi îngera pe la noi
mai cu fereală să nu o ştiu
dar tot am văzut-o
odată
la poartă
cînd era tata-n grădină
şi cioplea cu mîinile goale
nucul în viu

ai doamne ai şi ai ai
mă ispiteam eu la răsfăţ
nimeni nu are îngeră
ca a mea
dacă vrea ea
îmi aduce şi rouă de gură-n sticluţă
şi chiar tot cerul
pe băţ

n-am mai văzut-o pe îngeră de atunci
oricum îngerii nu vin pe la bloc
azi umblu pe jos
încălţat
şi deşi înţărcat
nu pricep cum plămădea tata
creanga de nuc
de făcea ea flori albe de busuioc

Versuri de Vlad Turburea în lectura Vandei Florea
https://altaiyr.files.wordpress.com/2010/07/dragobete1.pdf

azi am dat icoanele jos de pe pereţi
le-am dus în grădină
şi le-am spoit cu lumină
ce maica mă-sii mi-am spus
icoanele se mai scot
şi ele de sub ştergare
să prindă sfinţi-n obraji
un pic de culoare
zău aşa sfinţii aceştia
sînt prea uşori
dacă sufli pe ei
se desfac din cheotori
şi-s atît de slabi şi de şui
că uneori
sar icoanele pe sticlă
din cui
uite în ziua de dragobete
a căzut Sfînta Elena
de pe perete
mai spre seară
de dor după ea
Sfîntul Constantin
s-a făcut şi el cioburi
jos pe podea
era atît răsărit pe covor
că mi se luminase
şi osu-n picior
de închinare
care Doamne şi care
ah am certat-o pe doamna mea
jupîneasă
iar ai lăsat sfinţii
să se iubească în casă!

lectura- Vanda Florea

https://altaiyr.files.wordpress.com/2010/07/dezlegare-la-dulce7.pdf

uneori sînt ziua de harţi
din calendar
cînd se răscoală
şi clorofila-n ierbar
mă fac aşa de greu
de la dezlegarea la dulce
încît nici îngerii
nu mă pot duce
ca să-i îmbunez
şi să nu par harpagon
le dau golul trupului meu
drept plocon
-odată
le-am dus sîmbăta luminată
pe care am cumpărat-o
eu şi femeia mea Iasomia
de la Iosif şi de la Maria
cînd am fost la Ierusalim
să vindem văpsele de ouă
şi un braţ de pelin-
să vezi îngerese cu aripi cochete
cum mă desfac din piele
pe îndelete
vai vai se miră
felurime
de îngerime
veniţi să vedeţi ce mai piele
bună
de scris pe ea cu lumină
să o punem perdea
la fereastra dinspre grădină
iar prin golul perfect
fără os
să-i privim pe Adam şi pe Eva
cum învaţă mersul pe jos

comentarii:

crud eram și grabnic absolvent al școlii de gramatică, Alesandros
cînd Domnul cu mîna lui m-a luat din palestră
tu vei uita de tatăl tău și de mama ta
ei sînt doar două substantive comune care prin contopire
au dat naștere unui verb
mergi dară acum în caravela încărcată cu mirodenii și cerneluri
dat îți e să vezi țărmurile albe

oho ce vremuri au fost Alesandros!
fericirea adăsta cuminte la picioarele mele
un gușter verde cu coada retezată de căderea aerului
fă-te șoim îi spuneam fericirii și ea sălta pe cerul pleoapei mele
o singură clipire și privirea răsărit peste țărm îmi era
fă-te miros o rugam cu blîndețe – aport aport fericire!
și îndată ghimber tămîie și smirnă se făcea în urma pașilor mei
sunet să te faci rotundo închipuito de tine ziceam cu strunită mînie
fiu fiu fiu e atîta liniște în mine încît vreau să o aud
însă vezi tu Alesandros în ultima vreme uitasem regulile foneticii
din prea multă singurătate prinsesem drag de caligrafie
ce desfătare rostirea numelor cu vîrful peniței și nu cu buzele

de pildă litera O era marea tilda valurile
semnul de exclamare spuma valurilor – ce risipă de respirație!
și pentru că în marea mea îmi doream pești
am inventat două puncte și o curbă închisă
mai tîrziu grafia aceasta avea să se numească restul împărțirii la noi
uneori o pereche de i o asemuiam cu genunchii mamei mele
îi știam după umbra lăsată – o streașină peste lume

într-o zi a venit cineva la mine
– nu nu era plăsmuire aievea era-
scrie-mi un îndemn în palmă a zis
eu sînt partea de vorbire care se cuvine să stea înaintea ta
pentru a da sens mișcării
de atunci singura cămașă pe care am îmbrăcat-o a fost femeia mea
Alesandros

viața mea pare acum
o cunună perlată cu amintiri pusă pe creștetul morții
seara îmi așez capul pe hîrtie ca pe o pernă
adorm mă visez îmbrăcat și mă cred
ce tînăr și frumos sînt văzut de sus doamne!

comentarii:

un guşter viu
pe scutul soldatului
aproape linişte
dacă nu ar fi aşteptarea

comentarii:

iată darurile din urmă pe care ți le așez dinainte
roșu purpuriu imperial caietul de caligrafie
și poemele în care m-am crezut
întîiul păstrător al cheilor tale

nesfîrșită această zi pentru atît de puține daruri
prea scurtă respirația tăiată felii și uscată pe masă
pentru o călătorie atît de lungă în jurul odăii

privește-mă acum femeie
în toată splendoarea morții mele
suspină-mă pe genunchi și spune-mi
noi nu am apucat nici măcar să trăim în păcat
fie aceasta ziua marii tăceri trecută în calendar
în cinstea ei voi îmbrăca rochia cea mai frumoasă
în care nu m-ai văzut niciodată
cuvintele – ochi
cuvintele – degete
cuvintele – tălpi

comentarii:

păpuși din cîrpe
oameni cartoon în ferestre
femei graffiti pe statuete ecvestre
fecioare în culori de pămînt
la efefdouăștrei
plug and play
copii hiacint de clase primare
jumătate călare pe este
jumătate călare pe are
point and click
pe laurii din coroană și pe tron
hai la șotron

tips
and tricks
hop
drag and drop
verde stop verde stop!
mă apasă pe umeri
cu gheare și cioc de erete
lumina candelei din perete

kiri kiri kiri
du-te în ocru și stai o tură
e rîndul meu la cuminecătură
nu mai am sub pleoapă cătarea
să măsor cu trupul meu zarea
și nici tăria să rup în patru
prescura
cu gura
mai bine scoate tabla de sunete
la trei pătrate de ecoul lui do
pe alb la genouă
e numele meu indigo
cine îl ridică găsește sub el
împărțirea la doi
fără cît
-zît!
la popa la poartă
o pisică moartă-

check point
next level în carusel
ia părul reginei de negru – albastru cobalt
un altfel de gange
și pune-l inel pe două falange
unu doi trei
pleacă lupul după ei
rece rece cald cald
restul împărțirii e după zenit
un înger de sienit
ce vine clin clin
fără aripi un trunchi
tîrîș pe mînuri și pe genunchi
kiri kiri ansă ansă
du-te în crisalidă
și în gogoașa ta de mătasă
game over șase patru
poartă-n casă

comentarii:

fie o mulțime de oameni cu elemente bărbați femei și copii
să o notăm cu litera I
orice literă de la A la Zed aleasă așa la noroc
definește această mulțime prelinsă din cer
ca un strop de salivă pe o buză de ghioc
caz particular-
dacă dăm în bobi de porumb sau de fasole
ghicim în mulțime pe Ana și pe Manole
precizare-
femeia nu-i decît o rație
ce înmulțește cu grație
ea poate lua orice valoare
de la păresimi la înălțare
pe un interval închis la dreapta în calendar
fie de sărindar

să definim acum o altă mulțime
de îngeri și heruvime
heruvima e un fel de soție
pe care o bate îngeru-n cuie
cînd vine de pe pămînt
seara tîrziu băut și hirsut
îngerii au uneori apucături de oameni și ei
chiar dacă iau tămîie în gură amiros de la trei ceruri
a vin și a sfîrc de femei
postulat-
oamenii nu au văzut niciodată
un înger o heruvimă sau un arhanghel
și de dorul lor își mai botează copiii și cu numele Anghel
Anghele Anghelino se roagă ei de haram
crezînd că îngerii vin ca porumbeii la geam

să notăm mulțimea de îngeri cu omega
omega e o literă mai cărnoasă și se trasează ușor
din două bucle hîșt hîșt ți se pare că-l prinzi
pe Dumnezeu de picior

cerință-
dacă un element din mulțimea I fie el real
ia valori complexe pe omega de la j minus unu la astral
să se demonstreze că aceste două mulțimi sînt biunivoce
sugestie-
îngerii lucrează în ture douăsprezece ore cu treizecișișase
și au mereu fețele trase

(problemă propusă de eternul geometru
apărută în gazeta de Sf. Petru,
copertă cu un înger ce poartă cămașa pe dos
și o prefață de Isus Cristos)

comentarii:

Ksatriya, tu iertătoare a tăcerilor mele
aici pe nesfîrșitele țărmuri albe
trăiesc în fiecare zi cea mai dulce fărădelege-singurătatea
acum știu pașii sînt doar lucruri
de care te plictisești din prea mult mers
atîta timp cît orice drum începe de la o ușă
lasă-mă să mai cred că zborul nu este o risipă de sunete

ieri mi s-a părut că aud
foșnind prelung în crinoline timidă umbra ta de fată
ah femeie simțeam cum te lepezi de tălpile tale a treia oară
și eu nu apucasem încă să-ți sărut bătătura de la sanda
parcă mă încerca Domnul cu frica
au ce să îți iau eu Simioane auzul sau văzul
amîndouă Doamne am zis
lasă-mi doar podul palmei să împing cerul mai sus

Ksatriya Ksatriya nu mi-ai spus niciodată
dacă frîng pe genunchi grumazul luminii
aceasta e o durere sau o mirare?

comentarii:

de pe buze ca dintr-o praștie
tăcerea piatră se duse-n adînc
o cuvintelor
ce îndurare mai mare pentru voi
decît un gît de lebădă fără cap
acum cînd închipuirea cercurilor
învățătură se vrea mîinilor mele

comentarii:

să nu plîngi Ksatriya
chiar mama mea AniaLu mi-a prezis însoțirea cu îngerii
iată-l pe acest fiu întîiul născut
cocon iertător umbră toiagului meu
cu lumina ochilor mei îi bat numele în piatră și zic
ce îngăduință mai mare
decît răbdarea avută de ceară față de flacăra ei

nu-ți despleti părul acum
nu mai e timp să-l tăiem pe resteie
mai bine hai să credem că din podul palmei mele
e doar un singur salt pînă la cer
îți aduci aminte cum spuneai odată
ce gură frumoasă ai tu
și ce mîini prelungi parcă din altă lume
să nu le împrumuți nici măcar pentru rugă
sînt așa îndrăgostită de tine încît te iau de soț cu moarte cu tot

eli eli eli
anghelia anghelia anghelia andalom
gia gia gia siv onemo onemo ereium
andalom andalom
suflă-mă să nu mă sting

nu am știut niciodată cum să te numesc
puteam să te strig în o mie de feluri
într-o zi însă am găsit un îndreptar cu numele tău – femeie
era pe vremea cînd pe tine te istovea pînă și un surîs
spune-mi mă întrebai dacă te sărut pe buze
o să crezi că sînt mielul care paște locul tău de verdeață?

eli eli eli
anghelia anghelia anghelia andalom
josuea josuea delimpe deșipot
desanta deano demino aurii aurii andalom
primăvara mea-
lumînare aprinsă pe la colț de alei

comentarii:

ce să-mi reproșez acum domnilor
nu am rîs niciodată nu am plîns niciodată
prinț nu am fost cerșetor da mai ales în colț la Elefterie
– bună ziua doamnă sînteți prea frumoasă astăzi
vă cade duminica parcă turnată nu vă cer decît agrafa din păr
să-mi prind amintirile la vedere –
nu am numărat treptele la urcare
nu cifrele sînt măsura apropierii de mine și nici privirea
ochiul este doar cercul pe care îl face lacrima
la atingerea cerului văzut de sus
dar acestea sînt amănunte nu-i așa domnule
da, dumneata de acolo!
de ce crezi că viața e o doar o călimară de cerneală
te-ai gîndit vreodată cum e să vină primăvara și să te întrebe
ai verde la tine?

dacă am prieteni? da domnilor da cei mai buni prieteni ai mei
sînt pereții apartamentului în care locuiesc
firește de ziua lor le fac daruri o icoană pe lemn sau portretul mamei mele
unii spun că mama era alcoolică de fapt ea a fost o simplă îngrijitoare
la o crescătorie de îngeri zilnic făcea naveta între pămînt și cer
cu transportul în comun abonament pe o singură linie
nu mama nu a avut docar cu grifon la scară

odată am tras și clopotul la biserică
la noi era ca un fel de batistă cu care îți luai la revedere de la morți
unora chiar le-am săpat groapa așa de frumoasă ieșea
că te așezai în ea de viu să-ți cadă așteptarea pe piept

însă recunosc așa e
cîndva m-am uitat și eu lung atît de lung și înalt
încît am văzut un orb trecînd pe privirea mea ca pe o punte
cu mîna la gură sa nu îmi ia aerul
și am crezut că înfloriseră salcîmii la intrarea în Ierihon
însă erau doar mieii domnului care pășteau la picioarele mele

comentarii:

întind fața de masă din pînză de in
poetul ar imagina aici un plic fără timbru trimis de tine
pe care să îmi așez cana cu ceai neîndulcit
știi în ultima vreme singurul dulce care îmi este permis
e adăstarea trecerii tale

nu nu e o cină romantică învăluită în arome exotice
e doar un tablou dintr-o bucătărie de bloc
bărbat în gradient de gri liquify o felie de pîine
și un pește nu pentru carnea lui ci mai mult pentru solzi
atît cît să dea culoare
și peste toate o respirație adagio
uite
hai să ne închipuim cum saltă poala rochiei pe genunchiul
acelei doamne în sepia și noise de pe Calea Victoriei

te desenez diffuse glow draga mea ca pe o altă Rahila
două pagini mai încolo vei rămîne grea și îmi vei face prunci
eu voi crede că sînt fluturi origami ieșind în zbor
din coperta caietului dictando dar ce știe un bărbat gri liquify!
acum urmăresc știrile la televizor
circulația în zona podului Grant a fost blocată de o tînără
care s-a prefăcut în statuie pe trecerea de pietoni cînd cineva a strigat de sus
desculță-te femeie vine primăvara la vale să te spele pe tălpi

poate ești chiar tu îmi spun
reporterul se agită printre echipele de intervenție mașinile claxonează
ar trebui să vin chiar acum
dezvelire să-ți fiu și să te duc în grădina Icoanei
sau de ce nu pe Lipscani la Papadopol și frații să ne uităm la rochiile de mireasă
mai ai inelul acela de logodnă făcut de mine din zece penițe de aur
cumpărate de la librăria Agenda?
ah Eli a mea Eli a mea
-aceasta nu e o chemare e doar o incantație ieftină pentru a înduioșa cititorul-
scrie tu pe mine – un alt toiag o altă țărînă!

comentarii:

un înger slab și cam peltic
se da de-a huța în triptic
și cum venea așa pe bie
părea un înger de hîrtie

prea coliliu de zahăr tos
lăsînd în dreapta pe Cristos
mă îndemna ce epifanie!
să gust din el ca din grijanie

din patul meu rîvnind la salt
dar prins ca litera în șpalt
mă tot gîndeam anahorete
că o să pice din perete

și dintr-o dată mi se mi se
de palimpsest și de zapise
de pară cuminecătură
să-mi cadă îngerul în gură

ah îl rugai dă-mi tu un gadget
nu-ți cer o mînă doar un deget
să fie ca un semn de carte
pe cerul gurii mele parte

dar el trecu razant prin aer
la o distanță de un vaier
păianjen agățat de fir
din candel sare și chefir

doar răsuflarea lui de trist
țesea deasupra-mi pointilist
pe o cămașă sub pieptar
în motion blur un panaghiar

comentarii:

bine spuse îngerul
iată prima ta sferă
desenată cu ochiul liber
acum încearcă
să o rostogolești cu privirea

comentarii:

este a șaptea zi
de cînd am început să fac
scurte călătorii
în jurul camerei mele
ieri am ajuns chiar pînă la peretele
dinspre răsărit
aici sînt doar numele numilor
viii nu se cheamă pe nume
ci numai pe litera mare de început

da pe safiria
noi sîntem foarte fericite
cîndva vom ajunge și la fereastră
și atunci vom rămîne grele
în afara trupului nostru

tu prietenul meu ce mai faci
-sper că fericirea nu ți-a îngroșat și ție venele-
îți mai plimbi viața prin parc
îi mai dai drumul din lesă
îți mai aduce ea trupul în gură?
mai știi cum strigai
la picior la picior viață
eu am gustul ierbii cosite – un ied verde cu gîtul tăiat
lasă-mă să fiu trist!
oricum pe tine te prinde tristețea
între postulat și nevoia de sens
astăzi nu se mai fac decît tristeți pe comandă

cînd sînt tristă
mă gîndesc la întîmplări care îmi plac
caii marea
– ți-am spus cum văd eu marea?
ca pe o lăuză cu alge pe cap
și cu sînii umflați de lapte sărat –
parfumuri
ori de ce nu
chiar viețile mele
acum sînt la a patra
odată o să-ți povestesc
cum le-am murit pe celelalte trei

mi-aș dori acum să te numesc
Tristul Întîi cel Asemenea
și să cred că pînă la primăvară
mai sînt cîteva ore de somn

spune-mi dacă te sărut mai jos de frunte
o să mai ai ochi să mă vezi?

comentarii:

ce moarte frumoasă trăiesc astăzi Ksatriya
singur în fața altarului
precum închinarea dinaintea pieptului meu
eli eli eli
se cunună robul acesta al lui Dumnezeu
el cu el
în lipsa trupului său

acum știu Ksatriya
fluieratul în biserică nu e un păcat
e suflarea dintîi care îi răcorește pe sfinți
simt și ei povara luminii pe umeri
de la atîtea lumînări aprinse cu ochii

nu te ruga pentru mine îți spun
nu mă săruta pe buze
și mai ales ia-ți numele de pe mine
eu am cunoscut femeia doar prin prescura
întinsă de mîna ei mie

în schimb iată locul tău de verdeață
au nu auzi primavara domnului meu cum îți iese pe gură?

comentarii:

da știu Juan comandante
am cîntat în timpul atacului
de ieri noapte-Și noi am fost în Cezareea
toți soldații mei au cîntat
-limpezirea limbii de cuvînt
acoperișul trupului meu-
așa au și murit cîntînd
fără să tragă vreun foc de armă
ceea ce ai auzit comandante
era doar suflarea care le ieșea pe gură
și cădea în tranșee

nu serenissime nu am plîns
era ploaia
spălîndu-mă pe creștet
o altă Maria Magdalena
care se credea Ioan Botezătorul

spre ziuă au venit îngerii
El Comandante
vai cum mai aplaudau
pînă la desprinderea aripilor de trup
pînă la destrămarea lor aplaudau
pre urmă piept în piept
doi cîte doi aplaudau
pînă la desprinderea
trupului de zbor
zborul însuși
în lipsa aripilor
se lepăda de sine
fărădelege împrejur
călcîiului meu

comentarii:

eu scutur arhanghelii de lumină
– e felul meu de a crede că sînt –
o îngrop cu milă în spatele casei
și aștept să răsară îngerii din pămînt

aceasta e sursa mea de venit
și la urma urmei pentru asta trăiesc
să văd în grădină șiruri șiruri de îngeri
cum se prind de araci și cum cresc

îmi e mai mare dragul de ei
cînd le dau lăstarii ca niște cheotori
prin care mă trec dimineaţa
și îi salt cu privirea de subțiori

-sîn sîn arum arum și încet
eu știu o mie de feluri
să nu dau cu îngerii cruzi dintr-o dată
ci aharar aharar cu capul de ceruri-

doamne al meu ce tristețe cuminte
odată cu mine pe îngeri îi suie
sub tălpile noastre lumea e doar
mereu o palmă bătută în cuie

aspasia aspasia domini dom
hai lume să te îmbrac în flori de răsură
îngerii sînt mieii care mă pasc
eu sînt iarba pe care o scapă din gură

astăzi de tăierea numelui meu
doamnă domnule domnișoară
dezlegați-vă nodul de la batistă
și cumpărați un înger gras de la țară

veniţi  primesc și bani de aramă
îngeri îngeri îngeri pe încercate!
ia mamă și tu unul pe datorie
să ai ce duce moartă  în spate

comentarii:

se arătaseră unii cu trîmbițe
-și trîmbițele acelea păreau capetele unor miei neînțărcați
ce miluire! frîngerea grumazului la primul păscut de smirnă
ce dare împrejur azimei fără miez!-
le era așa scîrbă de mers încît pășeau cu aripile
se lepădaseră de drum
precum pasărea în cuib de oul ei
un os fără măduvă o poartă fără intrare
atît erau! ochi și gene prelunge
o bătaie de aer doar cu lumină
pînă la tăierea de tot
ei nu călcau ei se purtau

au dat foile
și au citit fără să citească
– tu care ești întru toate și întru nimeni
semnul nostru de carte
lasă-ne pre noi grei de vorbele tale

acum ridică-te
mi-au spus
îndoaie mierea cu apă și unge-ți trupul
nici o lucrare nu stă goală înaintea fețelor noastre
e clipa schimbării la față ca o desculțare a pielii de carne
vino! domnul a curățat grădina de mărăcini
azi te va trece prin ascuțișul ierbii
și o să-ți înflorească gura cu tăcere
ce armă mai verde vrai
ce murire mai dulce
decît o floare de cui pe buzele tale?

am eu un fel de a fi
mereu cu buze crăpate
răsfrînte
lumea mă arată cu deștu’
și spune că mi se trage
de la cuvinte

uite îi iese limba din gură
nu vedeți cum îl trage
în jos ?
omul acesta are ceva de cîine
linge silaba
pînă la os !

Doamne cum pot să văd eu
dacă nu gust silaba n-o ling
tu știi că sînt mut
cînd scot limba din gură
mai îmi trece și mie
privirea de cîine
bătut

îmi scot viața la plimbare prin parc
îi dau drumul din lesă
hai fato hai du-te prințesă!
mă uit de pe bancă la ea
e o viață așa și așa
păcătoasă
joasă
mișea
și cățea
-uite năroada
cum saltă coada!-
îmi place la ea însă un lucru peste măsură
dacă-mi arunc trupul mi-l aduce în gură!

comentarii:

întîi o să-i chem pe ai lu’ Cicea, rudarii
săpați-mi voi în grădină o groapă
– cam zece pe douăzeci –
aici vreau să îngrop casa mea cu scară cu tot
– unii au spus
poate e mai bine să o arzi și să dai cenușa vîntului!
ah nu! nu mai am putere să ard lutul a doua oară
parcă aș desprinde trupul acesta al meu de tălpile lui
oricum
sînt la vîrsta la care încep să cred că sufletul există
uite aici sub coaste în dreapta
îl simt cum mă doare mai ales noaptea în somn
i-am spus și lui Nathalie
femeie dacă vei vedea o lumină mare ieșindu-mi prin carne
să nu te sperii e doar umbra mea de copil uitată în mine-

așadar nu!
e ultimul meu mort rămas în picioare
îl voi așeza în pămînt cu intrarea înspre răsărit
e pofta lui de a întoarce spatele la lume
știi tu mă întreba
că în ultima vreme doar paseri trufașe
mi-au bătut în geam
e timpul să deprindă și ele coborîtul în genunchi
treaptă cu treaptă
mi s-a făcut urît de atîta zbor peste mine

de păresimi
am să împrejmuiesc groapa cu ce a mai rămas din gardul curții
în față
cu vedere la drum voi semăna iarbă
și voi face un teren de joacă pentru îngeri
– închinarea ei de amintire!
a casei cu numărul osutășaptezecișicinci –
veniți să vedeți cerul pe apucate!

o! ce mormînt frumos ar fi fost acesta
vor spune trecătorii
dacă avea la cap nucul de la poartă
cu toții ne-am fi prefăcut
că e un liliac alb

Advertisement