parodii chestii trestii pufarine


feng shui în lucernă

el avea două mîini stîngi
și mereu îi întreba pe ai lui
de ce m-am născut așa mamă și tată
de chichi de michi și de feng shui

dimineața strîngea lucerna căpițe căpițe
și mînca din mers o felie groasă de pîine
unsă vîrtos
cu lumină
de la doi sori cusuți cu arnici pe etamină
unul pe față altul pe dos

pe la prînzul cel mare
încerca să se odihnească preț de un ceas
ah ce obidă!
să nimerești cu fruntea în pălămidă
sau într-un mușuroi de furnici
odată se așezase pe un arici
niște oameni nătîngi
cu două mîini drepte nu stîngi
ca să rîdă de el i-au zis
Mărin Lucernă al lu’ Pogonici

între primul și cel de-al doilea crepuscul
și-ar fi dorit să treacă pe la bufet
însă un autor cam desuet
îl trimitea acasă cu doi saci mari plini de lucernă
pentru asta el Mărin lucrător pe fîneață
o să-l critice în postfață
pe un ton dur
să nu se mai creadă așa Epicur

chiar, ce atîta filozofie!
trîntea sacii pe prispă și striga la nevastă-sa
Mărie!
mă doare în spate
de atîta lucernă și de Socrate
vino în grabă că nu ești lăuză
și pune-mi pe umărul stîng o ventuză

apoi aprindea o mahoarcă și se apuca de scris
proscris
și trist ca un personaj de Bobadil

inutil
să mai spun că scria la computer
învățase de la copii
folosea des fontul Lucida Calligraphy
pentru că avea forme rotunde și alte chestii
cum văzuse el la una goală în trestii
i-ar fi plăcut să-i arate răsăritul și ei
să vorbească despre pistil și stamină
dar ce să faci
dacă ești din fire stîngaci!

oricum cuvintele lui nu le-a putut pricepe nimeni
era doar un om norocos
care trăia pe cîmpul de lucernă
unde
dacă aveai inspirație
grație
și o coasă la tine
îți făcea sfîntul Ilie o poză cu blitzul
și mureai o dată da bine

poezia parodiată:

două mîini stîngi

de Andu Moldovan

el se născuse cu două mâini stângi

dimineața strângea lucerna
și privea la cei doi sori
care răsăreau și urcau unul după celălalt pe cer

mai târziu se odihnea preț de un ceas
între cele două ore 12 ale amiezilor sale
apoi relua lucrul

între primul și cel de-al doilea crepuscul mereu se întorcea acasă
cu doi saci mari plini cu lucernă

unul pe umărul stâng
iar celălalt
pe umărul stâng

îi trântea pe prispă aprindea o mahoarcă și se punea pe scris

inutil să mai spun că scria cu mâna stângă la fel de repede și de bine cum scria cu mâna stângă dar cuvintele lui nu le-a putut pricepe nimeni, niciodată, cu toate că mulți după aceea au strâns lucerna au privit răsăritul s-au odihnit la amiază s-au întors acasă pe seară cu doi saci plini pe care i-au trântit pe jos au aprins o țigară și s-au pus pe citit

au fost doar norocoși fără să știe și atât

au trăit o oră-n plus pe lângă câmpul de lucernă
unde în mod normal dacă ai puțină inspirație
poți să mori de două morți

odată

so any way by  the way

membrilor juriului de la concursul de poezie Hermeneia

raze aurii de lună se cern din cer…

evident evident pe Apollo și pe Aheu
dragul meu
este o expresie la îndemîna oricui
de ce nu albastre? e mai cool și mai șui
-zise din juriu un membru făcînd risipă
de fum dintr-o pipă
creionată pe coperta unui volum
publicat antum –
hai să pronunțăm răspicat – al-bas-tru
simți cum se duce în epigastru?
încearcă mai rar – smile cheese brînză
au nu te gîdilă subtil pe la rînză?
de altfel my young gentleman
aș putea să vorbesc la nesfîrșit despre această culoare
care
nu-i așa între dinamism și lentoare
e un liant mai puternic, parol
decît orice produs Poxipol
anyway…

bine bine colega interveni
un critic grizonat dar încă în vînă
să luăm pe îndelete albastrul la mînă
so, ai putea să-mi explici
care este miza aici?
pe ce albastru pui dumneata preț
cobalt ceruleum sau de Voroneț?
oricum pigmentul lapis-lazuli
– dă-mi voie s-o spun pe șleau ca unui confrate
așa cum mă vezi și te văd că îți bei yerba mate-
peremptoriu, nu mai are valență
chintesență
e fumat și e scrum
pe „malul albastru” al lui Gellu Naum
sugerez o tușă verde Paolo Veronese, poete
să facem din lună un castravete

domnilor domnilor
ca membră a acestui juriu
aflat în plin ruliu
constat cu stupoare
că vă angajați într-o aberație cromatică de amploare
în poezie ca formă a ignoranței, metamorfoză
luna cu paralaxă cu tot este roză
admit însă adagio
că acel castravete verde biagio
în combinație cu miere și ceară
e bun pentru o mască de seară
și chiar e interesant ca concept
dacă rămîne perpetuu tare și drept
(aici se înroși tizian toată
în semn de erată
oh! vai mie
am spus cumva vreo bălărie?
și se făcu mică
în umbra unghiilor ei de pisică)

de la Eneida încoace a lui Virgil
mie mi se pare totul futil
roz albastru sau verde
la dracu shit merde!
ajuns-a spectrul luminii să fie postmodern și acerb
analizat de orice imberb?
bateţi luna în castronul cu exegeză dar iată
miroase a maioneză tăiată
ce relevanță mai are culoarea
cînd nimeni din juriu
-în care nu știu cine m-a pus
deși am căutat prin larousse-
nu are fler
să vadă alăturarea cer(n) cer
yet, avem printre noi o distinsă colegă cu har
iată că într-un eseu
ea compară luna cu un cașcaval Penteleu
pe care Corbul îl scapă din gură
în cuadratură
cu Perseu
oh sublimo, femeie, pentru exprimarea aleasă
îți dăltuiesc numele cu privirea pe o pînză de casă
ba mai mult
-vă rog fără insinuări nu pup pe nimeni în cult-
pentru elocvență
decență
viziunea la scară globală
my god și my god chiar astrală
pentru ce ai fost și rămîi
chiar dacă faci parte din juriu
propun să îți dăm premiul întîi
-un tatami
și o moară de vînt origami-
cît despre versul tău domnule aspirant
susțin cu tărie că e redundant
evident, din cer se cern razele de lună
au nu ai vrea dintr-o baltă, din burta lui Iona
sau de pe plaja Belona!
by the way noi cei din juriu îți mulțumim
pentru că ne-ai oferit prilejul sublim
ca într-un stil elevat și profund
să ne tragem șuturi în fund

autumn sîc

(acum umorul vostru îmi pică bine, pentru că e o zi frumoasă încât mi-aș scrie singur și o parodie-Paul Blaj)

nu mai pot să mătur frunze
am ajuns un biet pensionar şi atît
îmi tremură mîinile picioarele
şi capul pe umeri
sînt tot mai singur şi mi-e urît

aş vrea acum să fac două mormane
din toate poemele pe care le-am scris
să le dau foc şi să-mi spun
Pol nu ai fost niciodată poet
ai trăit doar un vis

adesea am fost prea rebel
rareori am avut har
cheile mele spre nemurire
le-am scăpat într-o toamnă
din buzunar

să mă aplec astăzi în faţa atîtor poeţi
pînă la pămînt nu e mult
e o stare de fapt şi nu-mi pasă
chiar dacă se va spune prin Blaj
că-i pup pe unii în cult

aş vrea să fiu din nou băieţel
pe trotinete să iau viaţa-n răspăr
dar nimeni nu mă învie
nu-mi spune, fie şi-atît:
ia Paul şi tu cotorul ăsta de măr

poezia parodiată:

Autumn music 2

de Paul Blaj

mi-ar fi greu să mătur frunze
stau lângă cele adunate de vânt
mormanele noastre comunică

din buzunar îmi cad cheile
mă aplec
sunt pensionar
până la pământ nu e mult

mă uit la cotorul de măr
pe bancă un băiețel
julit la genunchi
iar eu nu pot învia nici mere nici
trotinete

fiecare cu treaba lui

fiecare cu treaba lui îmi spuneai
unii au o treabă mai mică alţii mai mare
important e să nu te apuce la intersecţie
şi să dai mărunt din picioare
poţi să faci atunci ce nu ai făcut niciodată
să iei în braţe un semafor
sau de pe o trambulină crezîndu-te cascador
să te arunci deşănţată ca o cruelă
în europubelă

nu m-ai dus la circ niciodată
îţi era ruşine cu mine desculţă fără pantofi
ai fi putut să tragi cîteva sfori în culise
pentru o pereche second hand de la clujana
la schimb cu doi-trei saci de cartofi

poate nu mai jucam lapte gros
şi chiar dacă sînt de la ţară
pe tocuri made in romanian
m-aş fi crezut chiar şi pe tarla
domnişoară
nici nu ştii cîte tomate-am cules
printre susai şi pălămidă
de dragul tău mon chéri
am plîns o noapte şi-o zi
mi se înroşiseră ochii
de parcă aş fi ars
patru cuptoare de cărămidă
credeam pe atunci că 23 august
e un fel de las vegas naţional
cîntam pînă ne lua mama dracu
cu tot cu ţară, trimestrial
iubeam zilele acelea
îmi era drag de tine de ţară
atunci m-ai sărutat prima oară
şi te-a luat aşa ca o frică
ia uite ce botic de pisică!
ne credeam oameni mari
ne jucam în beci de-a mama şi tata
mă căutai pe rafturi, printre cartofi
cine nu e gata îl iau cu lopata!

poezia parodiată:

amintiri din epoca de aur

de Silvia Bitere

fiecare cu treaba lui mi-ai spus
şi ai aruncat păpuşa de la etajul patru în intersecţie
de acolo un motociclist a făcut din ea ceea ce noi
nu am putut niciodată să facem
un fel de trambulină pentru cascadori
a îmbrăţişat un semafor crezând că viaţa ei este acolo
de undeva de sus a început să cadă cu fulgi de vată

nu m-ai dus la circ nu mi-amintesc
ne-am privit doar din culise mâinile
şi jongleriile erau made in romania

pe vremuri jucam lapte gros
căram coşuri din nuiele pline cu roşii
pe o tarla lungă lungă
până nu mai vedeam cu ochii de atâta roşu
a doua zi o luam de la capăt
cântam de ne lua mama dracului
ţară ţară vrem ostaşi
printre rânduri de cartofi plătiţi la sac
era ca o vacanţă în 23 august
eu credeam că 23 august este un fel de las vegas pe plan naţional
de fapt era o comună cu mult pământ

iubeam zilele acelea pentru că mă întâlneam cu tine
şi adormeam pe umărul tău ca o pisică leneşă
autocarul dispărea într-un nor de praf de fiecare dată

aveam gecile căptuşite cu cartofi
acasă îi băgam la beci pe categorii
pe rafturi ţineam verile şi zilele noastre
părinţii erau fericiţi noi în delir
ne clădeam încetul cu încetul răbdarea
ne înfrângeam voinţa
eram oameni mari

portret cu vt şi langustă

peretele siluit de soare
abia mai stă în picioare
într-o viziune poetică frustă
nu i-aș pune proptea o langustă
ci o femeie pe care
s-o pipăi desuet pe sub fustă
de albastre lagune în care
moartea e doar
o aberație cromatică de amploare
dar nu-i decît un afiș și-o chitanță
cu semnătură buclé
pentru vt
lăsați un avans sînt în vacanță

poezia parodiată:

altfel despre moarte

de Virgil Titarenco

astăzi despre moarte
leneșa langustă coboară
pe peretele siluit de soare
cu brațele-i negre și roșii
pipăind oarbă
destinul din fiecare culoare
afișul promite
albastre lagune în care
închidem ochii și sîntem
cu toții plecați
în vacanța cea mare

dimineaţă cu struţ proaspăt vopsit şi pufarine

replică la poezia “oye vlady you’re like a mocha” de Raluca Blezniuc, o autoare care declară în versuri că nu mai vrea să strîngă paie.

draga mea, fericito
struţul meu proaspăt vopsit
de ce să pui apa la fiert
şi balonaşele la dospit
ştii tu de cînd visez
o dimineaţă cu tine în cadă
sînt atît de topit
şi ieri şi astăzi şi mîine
că ai putea să mă întinzi
ca marmelada pe pîine

lasă-mă să te gîdil acum pe burtică
numai cu fragi şi brînduşe
tu îmi vei spune candid
doar poeţii mai ştiu cum să tragă
o fată
de urechiuşe

aziza aziza
nu îţi muşca buza
eşti prea sensibilă şi timidă
fii obraznică leagă-mă de scaun
sau hai să ne hîrjonim în copaie
şi recită-mi poezii despre paie

ştiu că poţi să îmi faci
mii de draci
ştiu că pofteşti la fructe de mare zaharicale
giuvaericale
ralu!
şi încă la curmale
stafide pufarine şi miez de nucă
nu mă întreba ce pot să-ţi fac eu
că te apucă

da
e o dimineaţă superbă
însă eu sînt desuet
ca un secretar de cabinet
şi oricum nu găsesc rima la poker
mai bine încingem un tabinet

poezia parodiată:

oye vlady you’re like a mocha (lui vlad turburea)

dimineaţa mă trezesc mereu bine dispusă aproape fericită
precum un struţ proaspăt vopsit
şi mă joc cu un titirez în timp ce pun apa la fiert
tu umfli cu spor balonaşe colorate
le arunci apoi în cada mea din mijlocul camerei
azi fac baie doar cu balonaşe vreau să văd de câte ori voi nimeri
să le arunc în coşul tău (făcut din ciorapi)

de câştig îţi spun de pe acum ce vreau
un pui de ursuleţ panda real
care să mă gâdile pe burtică de fiecare dată când mă tragi
de urechiuşe

mă plictisesc repede însă şi-mi muşc buza
dat fiind că sunt atât de timidă şi sensibilă
am să te leg de scaun şi am să-ţi recit poezie
alunec astfel destul de rapid printre gândurile tale precum un copil obraznic
pe un tobogan portocaliu

pot să-ţi fac mii de draci apoi să-ţi zâmbesc angelic
sunt o nesătulă
mai ales la fructele de mare interzise

dar dimineata asta e aşa superbă vom încinge
o partidă
de poker desigur

Lu din ţara Mu

după poezia “supremul păcat” de Luminiţa Zaharia

“eu nu am o asemenea dedicatieeee…..
fiindca nu scriu despre paie, oare??”
(Luminiţa Zaharia)

Dumnezeu intră
în sala dinastia şase serafica abătut
(un arhanghel susţinuse cu o seară în urmă
o teză nesăbuită despre rut)
se uită încruntat la secretară
-hmm! ce ţinută din tul
sexi şi cool-
adu-mi un ceai de afine
şi să vină Zaharia la mine

poftiţi doamnă poftiţi
nu vă sfiiţi
nu vom vorbi despre hitiţi
staţi aici lîngă fereastră
poate aflăm dacă universul sucombă
ia uite acolo în spirala aceea
ce frumos se dă pămîntul în tiribombă
by the way!
umblă vorba din gură în gură
-nu-i aşa? la început a fost cuvîntul
mai tîrziu s-a inventat microsoft şi ubuntu-
că dumneata cu dezinvoltură
ai o teorie nouă
după care împart oamenii-n două
tres bien gust umorul
dar chiar aşa sînt eu jack spintecătorul?
acum aşa între noi doi, Lu
tu
ştii că te plac
ce frumos îţi joacă în ochi luminiţa
ptiu! era să spun ca la drac
şi pe dumnezeul meu
-oh pardon eu sînt Acela my lady-
astăzi vă cade bine rochiţa

zău aşa Lu
-către secretară
nu îl primesc pe turburea
dă-l afară
ne-am săturat de poemele lui
cu lucernă feng shui-
so
voila!
primii iubesc,
ceilalţi se lasă iubiţi
aici ai facut-o de oaie
bine că nu ai scris şi poezii despre paie
tu crezi că mai sîntem pe vremea lui Epicur
să scriem despre dragoste mon amour?
şi apoi ce cui
în talpă te îndeamnă să spui
eu nu am promis
nimic, nimănui
şi n-am nicio vină
ah dona Lu eşti divină!
(draga mea
nu te îmbujora
îmi pare rău
tu eşti divină pentru toate
cum se zice pe la Iaşi sau Bacău)

şi de ce crezi Lu
-ţi-am povestit cum am scufundat ţara Mu-
că dragostea este supremul păcat?
apropo că tot vorbeam de amicu
care care? turburea, Lu
îndrăzneşte arată-i buricu
niciun bărbat pe lumea asta
nu scapă
dacă dai din buric la o agapă

poezia parodiată:

supremul păcat

de Luminiţa Zaharia

Dumnezeu,
sau o altă divinitate
(căci natura n-avea atîta
discernămînt),
a-mpărţit oamenii în două:
cei predispuşi la dragoste
ca la guturai
şi cei cu picioarele pe pămînt,
imunii, fericiţii adică.
Primii iubesc,
ceilalţi se lasă iubiţi.
Diferenţa e mică
şi tu habar n-ai
în ce tabără te găseşti.
Uneori, cînd crezi că iubeşti,
conchizi amar:
“Dragostea, nedreaptă, vine
doar celor ce n-o înţeleg
şi deci nu li se cuvine!”
Alteori, cînd eşti iubit
dar nu te-ai deschis,
spui cinic:
“Eu nu am promis
nimic, nimănui
şi n-am nicio vină!”

Dumnezeu, sau o altă divinitate
a vrut să fie lumină
pentru ca noi,
cîrtiţe gînditoare,
să fim orbiţi de dragoste
ca de soare
şi niciodată să nu aflăm
adevărul adevărat.
Şi tot el, din motive obscure,
a decretat
că dragostea este supremul păcat
şi cea mai crudă pedeapsă
e chiar ea!
Nimeni pe lumea asta
nu scapă.

La un moment
anume dat
(şi nu întîmplător, desigur)
eşti ori vînător,
ori vînat.

i’ll meet you at midnight


vorbesc de luminiţa ta din ochi?
rara avis ptiu! să nu te deochi
ce dacă mă priveşti cum doar tu ştii
hai Lu că nu mai sîntem iar copii
să-mi spui că umblu teleleu
şi o să-mi fie foarte greu
de dragul tău de dragul tău
îţi dau un pont, nu Euxin
chiar jur pe sfîntul Augustin
că nu te costă mai nimic
-o bere două şi un mic-
cînd îmi vorbeşti de nopţi şi luminiţe
te sfătuiesc să nu mai faci atîtea fiţe
şi nu mă lua cu Ţepeş şi cu lacu
spune-mi în faţă că sînt dracu
ştii Lu cum aprindeam eu în fanare
lumini peste lumini şi care mai de care
şedeau grecoaicele la rînd
să mă sărute pe picioare
iar tu îmi spui-ce amăgire
că mă dai gata din privire?!
oh Lu mă turburi zău aşa
în pana mea!
tu crezi că fac atîta caz
de la un smile sau de un buz?
păi draga mea
chiar aş putea
să fac din tine o peltea
ah crede-mă nu sînt berbant
ca-n filmu’ acela cu Bogart
descărcat moca – isohunt
spui că-s expert în puncte puncte
acestea-s chestiuni mărunte
ce ţin de maniera deco
la tînărul Umberto Eco
-nu văd care e relevanţa
dar asta ştie Rosculeaţa-
sînt invizibil bine, fie
dar ca să stii îţi spun doar ţie
chipul meu p-un degetar
în comparaţie cu Ben Hur
şi chiar cu capul de bour
e atît de rar atît de rar
în galantar
nu ţi-am promis nimic
şi să mă crezi
că fără bani în cont nu ai dovezi
degeaba strigă toţi colegii scrie
am aşi în mînecă o mie
însă e drept nu am audi am o lada
în care voi fugi pe şest cu Ada

poezia parodiată:

complot

de Luminiţa Zaharia

Te iei de luminiţa mea din ochi…
Să crezi te rog, colega, în deochi,
Că dacă te privesc cum ştiu doar eu
O iei prin lume mîine teleleu
Să cauţi semnele din palma sorţii…
Doar eu sînt, baby, luminiţa-nopţii
(pentru poeţi – jur!- afrodisiacul…)!
Se pare-n schimb că tu eşti chiar Vlad…Ţepeş!:))
Tot vorbeşti de puncte, puncte…
Dar un lucru este cert
În punctus interrogativus
Mătăluţă pari expert!
Cum, tu oltean?! Eu mi-s teleolteanca
Din filmul “Turburaţi prin Casablanca”
Şi, chiar dacă sînt blîndă peste fire
Nu uit că mi-ai promis o întîlnire
Şi un volum nou, ilustrat de tine…
Cu îngerul în mînecă nu ţine
Sau alte jonglerii de la Şipot…
Ştiu că-l iubeşti pe Wells, însă nu pot
Cu oameni invizibili să mă…văd
Că după noi ar fi, precis, prăpăd,
Şi cum sînt educată, nu aş sta
Pe…invizibil chiar de m-ai soma
Şi poa’ să cadă toţi asteroizii
Eu stau numai offline sau, simplu, busy!
Vrei contul de la CEC…na de-l ghiceşte!
Un pont: ia-ţi lupa, că se tot chirceşte
Ba chiar cu minus e…dar ai promis
Uite, negru pe alb aici ai scris
Că ne-ndoielnic ai să spui un da…
Avem şi martori, zău, ce Mu-za mea!
Pentru păreri de rău e cam tîrziu,
Am nervi! – colegii-mi strigă-n cor să scriu
Mă-ntreb de nu şi-a băgat Ţepeş coada…
Ah, înţeleg… ai complotat cu…Ada!

criză de identitate

(mie)

de ceva vreme am arţag
ah totul este acum o frecție
nu-mi iese nicio poezie
şi culmea! nu mai am erecţie

s-au dus demult acele zile
în care călăream pe vers
mă cunoştea o scară-ntreagă
şi de poet şi de pervers

pe limba mea sălta cuvîntul
ca iarba crudă într-un miel
scriam poeme moderniste
ce-lula mea! chiar şi-n Excel

îmi amintesc cum de exemplu
femei alese şi cu şcoală
se minunau de fraza-mi lungă
aşa mai rar o socoteală!

sau cum pe la asociaţie
vorbind încet dar vehement
făceam catrene mercantile
şi despre fondul de rulment

dar iată-mă acum stingher
ca la final de rînd silaba
nu mă amuză nici Azor
cînd mă provoacă: bate laba!

în căutarea unei muze
am luat la ierburi de tot felul
şi pe un gard o săptămînă
am stat să-mi cînte cocoşelul

cînd răsfoiam printre volume
să recitesc Florea Firan
m-a turburat vecina Neti:
ai un patent şi un ciocan?

ba o poetă de la Iaşi
-uff! i-am văzut pe chat buricu-
a întrebat: nu vrei o mîţă?
nu vreau acuma frec pisicu

sperînd că o să mă ajute
am apelat la un confrate
însă era cam ocupat
să mă lucreze pe la spate

am tras cu ochiul şi pe site-uri
găseşti aici mii de pasaje
ce magistrali sînt autorii
la creionări de personaje

să-l luăm de pildă pe Lobonţiu
unii au spus-ce mare scîrţ?
mie însă mi-a plăcut
la final c-a tras un pîrţ

sau Grigore ce figură!
un boem cu mintea brici
domnilor nu ştiu cum face
de nu-l doare în carici

îmi e ruşine dar vă spun
am încercat şi cu urină
degeaba nu e garantat
nu m-am simţit deloc în vînă

-ştiu pe alţii cu noroc
au făcut în scăldătoare
scot poeme de cinci stele
din bideuri şi pisoare-

a zis şi doctorul Arsenie
întîmplător îmi e şi unchi
tu ai probleme cu prostata
ba ai şi pietre la rărunchi

atunci m-am dus să beau o bere
şi aşezat în colţ discret
mi-am plîns disfuncţia erectilă
şi chiar disfuncţia de poet

apoi aşa pe la chindie
am prins curaj cu una mică
stai liniştit nu ai nimic
e ceva-n atmosferă Gică

mai încolo în drum spre casă
gîndindu-mă la ce să fac
m-am întîlnit cu Iasomia
îi jucau ochii ca la drac

purta rochiţă de o palmă
şi am simţit că parcă-mi vine
cînd a vorbit de libido
cu uppercase şi cu aldine

hai zic la mine în odaie
uite promit să fiu cuminte
apoi i-am pus pe DVD
romanţa celei care minte

precum maestrul altădată
am presărat pe perne macii
şi dezbrăcînd-o de batistă
eu m-am gîndit la Fibonacci

ah doamne! spun văzîndu-i trupul
cine te plămădi ce faur?
în sfere-i toată poezia
şi-n toate numărul de aur

pe legea mea îmi reveneam
hei! pe bătrînul Tahomil
aveam iar nerv aveam cadenţă
avea şi ea; şi ce pistil!

mă pregăteam în mod teatral
să îi arăt acum stamina
cînd cioc cioc aud la uşă
deschideţi a venit lumina

ce bateţi domnule aşa?
simţeam cum mi se uscă gura
poftiţi vă rog luaţi pixul nostru
şi iscăliţi aici factura

Comments
  1. ioana says:

    asta e doar începutul! urmează un volum!:)

  2. stefanremus says:

    o vlad! duc dorul stihurilor tale. este o vorbă veche ,o ştii sigur: pe vreme de secetă e bună şi o ploaie cu grindină! m am amuzat, îmi cer scuze celor parodiaţi, na, că doar nu mi-or lua capul.
    sunt fanul tău nr. unu (alături de celelalte sute de cititori de pe site urile de poezie care se consideră astfel). şi nu m+am amuzat de slăbiciunea cuiva ci de condeiul tău ascuţit aferim!
    caut şi citesc turburea pe unde găsesc. parodie sau nu condeiul tău vorbeşte.
    de ciudă că al meu nu este aşa ascuţit am băut singur toată “dimigeana” de vin de anul trecut.
    pe cea de anul ăsta pusă deoparte o păstrez până anul viitor în noiembrie.
    plecăciune, ştefan

  3. stefanremus says:

    ps. ps. “dimigeana” în moldova are două deca jumate cu tăt cu drojde, două deca curat!

  4. Anonymous says:

    Cei parodiați sînt mîndri!:)
    Un blog fascinant, Vlad!
    Ștefan, te salut din www! Se pare că disputăm locul I la…fanatism!:)))))
    Amîndurora, un an cu sănătate, bucurii și împliniri!

    Cu cele mai alese gînduri,
    Luminița

  5. altaiyr says:

    La Mulţi Ani! Rosculeaţo, Luminiţa, Ştefan. Nu ştiu cum să vă mulţumesc pentru generozitatea voastră.

  6. stefanremus says:

    la mulţi ani luminiţa şi ioana! vlad, două urări nu strică, cred. aşa că îţi urez şi aici la mulţi ani!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s